Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Arta angajarii, povara oamenilor de HR

15 Septembrie 2005



Fiecare firma are propria politica de recrutare care trebuie sa respecte in primul rand legea, apoi cutumele pietei muncii din zona respectiva. De obicei se analizeaza mai multe aspecte: sursele accesate, etapele procesului de selectie, instrumentele utilizate. Sursele utilizate in recrutare sunt: baza de date a companiei, portalurile online de locuri de munca, anunturile in ziare – media, in general –, Internet, reteaua de clienti si candidati etc. Sunt metodele clasice depasite? Ce impact au site-urile de recrutare? Cui se adreseaza diferitele modalitati de recrutare de personal? Am pornit in cautare de raspunsuri.


Prima modalitate recomandata de recrutare este cautarea in interiorul firmei, datorita continuitatii activitatii angajatului cu integrare alerta pe postul respectiv, dar si prin increderea pe care o da in promovarea interna a celorlalti angajati. Totusi aceasta modalitate nu este suficienta, posibilitatile de promovare fiind limitate, iar pentru unele pozitii este absolut necesara recrutarea externa.


Din punctul de vedere al metodelor de recrutare alese, am remarcat doua mari categorii de companii prezente pe site-urile de recrutare: marile companii multinationale sau romanesti care, in procent de peste 80%, folosesc un mix de promovare a joburilor disponibile, adica utilizeaza atat metodele traditionale (ziarele), cat si recrutarea online; pe de alta parte sunt companiile mici romanesti care, din cauza faptului ca publicarea anunturilor in marile ziare centrale costa foarte mult, au ales sa foloseasca recrutarea online.


Recrutarea online va domina piata


Utilizarea portalurilor online de resurse umane este una dintre modalitatile de recrutare folosita tot mai mult in ultimii trei ani. „Portalurile sunt utilizate cu precadere pentru activitati de job-advertising (acoperind practic o functiune mediatica) si intr-o mai mica masura pentru activitati de cautare a candidatilor in baze de date specializate“, este parerea lui Dragos Salageanu, Associate Training Manager, Lead Resurse Umane. Portalurile detin o piata eterogena, care variaza de la posturi de complexitate medie (personal administrativ sau auxiliar), pana la specialisti si personal de top management.


Gabriela Cucereanu, HR Manager Panasonic Romania, ne-a precizat: „Noi folosim de obicei site-ul de recrutare BestJobs.ro. Oferim sanse celor tineri, ambitiosi, care vor sa invete si sa aiba acces la informatii de ultima ora.“


Portalurile de recrutare au anumite avantaje: permit gestionarea facila a CV-urilor. Se pot tine evidente ale interviurilor si se pot face adnotari la fiecare dintre CV-uri, fara a le mai tipari. Problema consta in faptul ca doar persoanele care au cont la respectivul site de recrutare pot aplica.


Metode clasice imbinate cu recrutare online


Liviu Dumitrascu, Senior HeadHunter ejobs.ro, nu considera ca recrutarea prin metodele clasice este depasita: „Cu siguranta, viitorul apartine complet recrutarii online, dar pentru moment cea mai recomandata este combinarea celor doua forme de promovare: pe Internet si prin media“.


Publicarea anuntului de angajare pe site-ul propriu presupune doua neajunsuri: pe de o parte, nu toate companiile au un site propriu pentru a-si publica anuntul, pe de alta parte candidatii nu vor putea cauta in site-ul fiecarei firme care angajeaza. Este insa una dintre modalitatile implicite pentru companiile multinationale care au o politica interna bine definita.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite
caralin201183
doresc ancajare in domenile agent paza si tinichigiu vopsitor auto sau orce domeniu
27 Decembrie 2011, 09:43:36