Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Cloud Computing >> IT ca Serviciu >> Stiri si comunicate

Călin Bârseti, CEO Asseco SEE România: „Preconizăm să câştigăm cât mai mult revenue din Cloud Computing“

01 Februarie 2012



Articolul face parte din Suplimentul Cloud Computing realizat de Market Watch şi Microsoft, disponibil aici.


Calin Bârseti,
CEO Asseco SEE România

„Asseco în România este perceput ca un integrator de sistem cu o experienta de peste 15 ani în proiecte complexe. Mentinerea unui nivel înalt de certificare si expertiza ofera un anumit confort în ceea ce priveste perceptia pietei despre companie. Parteneriatul cu Microsoft este unul de succes, iar competentele dobândite pentru Private si Public Cloud Computing ne pozitioneaza ca un jucator puternic pe aceasta piata. Alaturi de Microsoft România, suntem pregatiti sa demonstram tuturor celor interesati beneficiile solutiilor bazate bazate pe Cloud Computing.“

Asseco See România
- An înfiintare: 1994 ca Net Consulting, din 2010 Asseco SEE România
- An din care a devenit partener Microsoft: 2002
- Tip de partener: Gold Partner si Large Account Reseller
- Competente/Specializari: Gold Virtualization, Gold Volume Licensing, Silver Data Platform, Silver Identity and Security, Silver Midmarket Solution Provider, Silver Portals and Collaboration, Silver Server Platform, Silver Software Asset Management, Silver Systems Management, Small Business Specialist Community.
- Efectiv echipa: 170 de oameni
- Verticale acoperite prin proiectele realizate: Banci/Asigurari; Utilitati; Hypermarket-uri
- Clienti reprezentativi: Nu putem da nume, dar se regasesc în sectoarele amintite mai sus companii de top si lideri în domeniu.
- Contact: www.asseco-see.ro , Tel.: 021.206.45.00, e-mail: sales@asseco-see.ro


Când aţi început să analizaţi oportunitatea dezvoltării de competenţe pe zona de Cloud Computing?

Călin Bârseti, CEO Asseco SEE România: Primii paşi au fost făcuţi de pe vremea în care ne numeam Net Consulting, iar oportunitatea pe care am văzut-o în anii 2004-2005 a fost aceea de a oferi servicii de outsourcing pentru continuitatea aplicaţiilor critice, situaţii de dezastru. În acest sens, am dedicat o linie specială de business pentru soluţii de business continuity. Era o metodă proprie de a oferta servicii de Private Cloud Computing. În anul 2008, la conferinţa anuală a partenerilor Microsoft (WWPC), eram puşi în faţa faptului împlinit: Microsoft anunţa oficial focusul său pe Cloud Computing pentru tehnologiile în care excela: mesagerie, colaborare şi comunicare, procesare de date. Tot în 2008, o dată cu achiziţia Net Consulting de către grupul polonez Asseco, am decis înfiinţarea unui profit center dedicat vânzărilor de software şi, în special, a produselor Microsoft. Acest profit center lucrează îndeaproape cu subsdiara Microsoft din România, iar decizia de a ne specializa în direcţia aceasta a fost una naturală, chiar dacă în acel moment aveam competenţe pentru tehnologiile de private cloud, însă de la alţi vendori.

Câţi oameni au fost alocaţi noii direcţii de business?

Răzvan Ene, Microsoft Business Unit Manager, Asseco SEE România: Profit center-ul dedicat vânzărilor şi implementărilor de tehnologii Microsoft a pornit la început cu 3 persoane, 2 persoane pe vânzări şi una tehnică, sporindu-şi efectivul prin noi angajări la 6 persoane, adică încă 3 tehnicieni. Aceştia şi-au obţinut certificările pe tehnologiile Microsoft, Asseco devenind astfel prima companie din România certificată Gold pentru virtualizare. Expertiza profesioniştilor Asseco constă în cunoaşterea tuturor tehnologiilor de Cloud Computing, fiind prima companie din România parte a VAlliance (alianţa Microsoft-Citrix).

Cât de interesată este piaţa locală de Cloud Computing?

Călin Bârseti: Piaţa locală este încă la început, dar există semnale că lucrurile se îndreaptă într-o direcţie bună. Atât în ceea ce priveşte Private Cloud, cât şi Public Coud, există interes, companiile sunt dornice să testeze, dar până la o maturizare a pieţei mai este.

Ce estimări aveţi asupra evoluţiei acestei noi direcţii de business?

Călin Bârseti: Din momentul în care am început să investim în această direcţie de business, am luat în calcul trend-ul pieţei, care, în mod sigur, pe termen scurt, va avea o expansiune accelerată. Preconizăm să câştigăm cât mai mult revenue din partea de servicii de consultanţă, implementare şi suport pentru soluţiile bazate pe Cloud Computing, atât Private Cloud, cât şi Public Cloud. Avem clienţi care au dorit să testeze aceste servicii, au fost de acord să le facem demonstraţii folosind propria infrastructură, cât şi serviciile oferite de Microsoft în Cloud (Office 356, Intune). Suntem în discuţii în acest moment cu mai multe companii referitor la regândirea arhitecturilor interne bazate pe soluţii de Cloud Computing. Estimăm că, de acum înainte, soluţiile Cloud Computing vor lua treptat locul modelului tradiţional de livrare al serviciilor IT.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite