Revista >> Aprilie-Mai 2012 [Nr. 144] >> Cercetare

Inovarea durabilă în România: himeră sau traseu obligatoriu?

Alexandru Batali

17 Aprilie 2012

Doina Banciu, director general ICI, consideră că cercetarea (institutele de profil, în particular) nu poate face singură business. „Dezvoltarea durabilă prin inovare depinde de câteva elemente esenţiale: cadrul legislativ şi instituţional, inadecvat în prezent în direcţia arbitrării acordării fondurilor şi susţinerii inovării pentru a ajunge pe piaţă, ruptura dintre administrativ şi instituţional fiind evidentă; infrastructura corespunzătoare, dependenţa de resursele financiare, insuficiente (mai ales pentru dezvoltarea de noi tehnologii care necesită o upgradare permanentă); resursele umane, care din cauza legislaţiei şi a restrângerilor bugetare sunt pierdute în favoarea companiilor private, care asigură salarii mult mai bune; resursele financiare, mult prea disipate într-o multitudine de proiecte, multe desfăşurate în paralel de către instituţii diferite.“

Obsesia Silicon Valley

O altă problemă majoră, semnalată de participanţii la Masa Rotundă, o reprezintă obsesia decidenţilor politici vizavi de preluarea de modele, cu precădere a celui din Silicon Valley. Toţi politicenii vor să creeze propriul Silicon Valley, cum s-a întâmplat în Rusia şi în alte ţări ale lumii, unde s-au investit şi irosit resurse financiare uriaşe, în proiecte pur politice, care nu vor putea niciodată reproduce ceea ce în SUA s-a întâmplat într-un mod irepetabil.

„În societăţile intense tehnologic, unde ino-varea este în prim-plan, se face un anumit tip de promovare. Într-o ţară ca România, resursele de competitivitate pot veni din alte părţi. De exemplu, progresul nostru se poate face printr-un model de business care să valorifice imensul dar subcalificatul stoc de mână de lucru din zona rurală, în prezent. De asemenea, ar fi mai potrivit să finanţăm inovarea în acele domenii cu potenţial clar sau să copiem produse şi tehnici şi să le adaptăm local, cum a făcut China”, apreciază Sorin Ioniţă.

Soluţiile potrivite

Acesta a vorbit şi de ceea ce s-ar putea face prin instrumente publice: „Din păcate, măsurile sunt indirecte. O primă acţiune vizează deschiderea agresivă şi fără complexe a sistemului de educaţie, la nivel de conţinuturi şi la nivel de circulaţie de persoane. A doua măsură este internaţionalizarea, liberalizarea imigraţiei: să poată veni străini să ia granturi de cercetare fără a mai fi stopaţi de restricţiile de pe piaţa muncii. În al treilea rând, eforturile trebuie concentrate pentru dezvoltarea infrastructurilor pe care să apară inovarea.“

Costin Lianu, coordonatorul Strategiei Naţionale de Export, consideră viabilă inovarea în România în anumite condiţii: „Un proces de inovare, oricât de creativ ar fi, dacă nu este aproape de consumator, de lanţurile valorice naţionale, sectoriale sau individuale ale firmelor, nu va fi unul reuşit. Problema fundamentală pe care o avem de rezolvat este de a coordona infrastructura naţională a inovării, astfel încât lanţurile noastre valorice către consumatori să fie mai consistente, să nu fie fragmentate, iar acţiunile unor actori foarte diverşi (Ministerul Economiei, OSIM, ANCS, Ministerul Mediului, Asociaţiile Patronale, Societatea Civilă etc.) să fie corelate. De asemenea, e util sa creăm o bază de date a firmelor inovative, care să fie promovată activ, să folosim inteligent fondurile naţionale şi cele structurale pentru a susţine procesul inovativ intern şi să accesăm noile programe ale UE care vizează crearea de lanţuri valorice prin dezvoltarea parteneriatelor dintre firme. Competiţia mondiala modernă, mai ales după criză, se dă între reţele de firme, între clustere care coordonează un lanţ către consumator. Prin parteneriat, costurile inovării se împart la toţi actorii implicaţi. Inovarea poate fi profitabilă doar dacă este o muncă, o activitate colectivă.”

În UK există o strategie de export puternică care a condus la crearea unei reţele naţionale care susţine firmele ino-vative, acordându-le un „paşaport de export”. Acest program vizează identificarea firmelor inovative la nivel regional, trecerea lor printr-o formă de coaching şi promovarea lor la târguri internaţionale. „Un astfel de model trebuie să avem în vedere când se fundamentează o strategie şi nu trebuie să ne ferim de intervenţia statului dusă în direcţia în care merge piaţa”, afirmă Costin Lianu.

Cristina Leucuţa, coordonatoarea politicii de cluster inovativ în România în cadrul Ministerului Economiei, a subliniat importanţa cooperărilor dintre firme, instituţiile de cercetare şi administraţiile locale: „Conceptul şi-a dovedit viabilitatea în perioada de criză, Comisia Europeană demarând procesul de atragere a IMM-urilor în lanţuri de furnizori şi clustere pentru a supravieţui şi internaţionaliza. În România, lipsa de încredere, lipsa spiritului de colaborare, lipsa abilităţilor de a ne face vizibili pe plan internaţional, modul în care cercetarea aplicativă comunică cu industria, au fost obstacole in calea realizării clusterelor inovative. Din 2010 am trecut la crearea de clustere inovative regionale, o parte aparţinând unor reţele internaţionale. În prezent sunt finanţate doar privat, dar au reuşit să reziste. În domeniul aviaţiei, în automotive, în mecatronică, ITC, textile-confecţii, în agrofood şi energii regenerabile există grupuri de firme prin care România ar putea fi vizibilă internaţional.”

Avantajele capitalului de risc

Participanţii la eveniment au fost de acord că trebuie găsite modalităţi prin care cercetătorii să ajungă să coopereze cu cei care ştiu să facă business, cu cei care pot pune ideile în practică şi accelera procesul de ajungere a produselor inovative pe piaţă.

„Campionii ajutorului dat cercetătorilor pentru a-şi pune ideile în practică sunt cei care au fondurile de venture capital. În România nu există deocamdată fonduri care să finanţeze ideile riscante. Această lipsă de finanţare încearcă să fie suplinită de programe europene care susţin cercetarea.
Venture capitaliştii nu acordă doar finanţare, ci şi mentoring, selecţia ideilor şi sprijin pentru comercializare, aspecte insuficient valorizate în România. Primul pas pentru a construi această relaţie între cercetători şi oameni de afaceri este legat de schimbarea mentalităţilor”, consideră Irina Anghel, preşedintele Comisiei Ecosisteme de Inovare din cadrul Colegiului Consultativ pentru CDI.

„Capitalul de risc poate fi o alternativă care să pună în mişcare inovarea”