Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Ce externalizăm în administrația publică?

04 Ianuarie 2013



Externalizarea unor activități este soluția cea mai potrivită pentru companii atunci când vor să își eficientizeze costurile. Pentru administrația publică locală românească, atât de greu încercată de reducerile de personal și bugetele administrate, poate fi chiar soluția salvatoare. Însă utilizarea externalizării în administraţia publică rămâne la un nivel redus spre mediu din cauza lipsei de încredere că un terț ar face lucrurile mai bine.

Dacă, pentru început, serviciile de pază şi curăţenie au fost externalizate către entităţi din subordinea primăriilor, ulterior paleta serviciilor care s-a constatat că ar avantaja într-un fel sau altul administraţia publică a fost diversificată. În administraţia publică locală pot fi externalizate mai multe servicii publice, cum ar fi salubritate, spaţii verzi, transporturi, ecarisaj, grădini zoologice, pieţe agroalimentare, servicii sociale, dar şi contabilitate, IT, administrare parcări, administrare fond funciar, poliţia comunitară, servicii de consultanţă pentru atragere de fonduri nerambursabile.

„În teorie, externalizarea oferă calitate la un preţ redus. Dar asta nu înseamnă că nu se ridică şi întrebări referitoare la acest domeniu. Cât de eficientă este în realitate externalizarea? În ce măsură angajaţii firmei prestatoare de servicii se identifică în realizarea contractului cu valorile şi obiectivele instituţiei publice? Câţi funcţionari trebuie să fie disponibilizaţi din administraţie ca urmare a externalizării unui anume serviciu? Toate aceste întrebări vor rămâne destul de mult timp, iar confuzia şi de multe ori interpretarea greşită a conceptului, atât din partea entităţii care beneficiază de un astfel de serviciu, cât şi din partea prestatorului, vor face ca ideea care va persista să fie aceea că «tot mai bine era înainte»“, spune Dr. ec. Violeta Tătaru, pentru www.graiu-gorjului.ro.

Că nu există încredere că un terț ar face lucrurile mai bine sau că, într-adevăr se fac economii substanțiale ne-a fost confirmat și de sondajul nostru în rândul câtorva primării din țară. Interlocutorii noștri au subliniat că experiența le-a dovedit că cel mai bine lucrezi cu propriii oameni, care oferă managementului siguranța că o activitate este executată ireproșabil.

Mai mult decât atât, interlocutorii noștri cred că orice externalizare este cu mult mai costisitoare decât se spune și ar necesita personal care să monitorizeze aceste servicii, prin urmare nu cred în eficiența lor.

La Primăria Municipiului Zalău, de exemplu, serviciul de încasare a impozitelor și taxelor locale este parțial externalizat, prin ghișeele proprii și prin ghișeele Poștei. Însă, conform informațiilor primite de la Primăria Zalău, nu ar fi deloc rentabil dacă încasarea s-ar face doar prin ghișeele Poștei.

Consiliul Județean Suceava nu a externalizat servicii IT și nici nu intenționează să facă acest lucru în viitorul apropiat.

„Administraţia publică este prin definiţie o organizaţie rigidă care se schimbă cu greu, iar schimbarea atrage cheltuieli pe măsură. În teorie, externalizarea serviciilor de orice tip oferă calitate la un preţ redus, sau pe scurt: treaba se face mai repede, mai bine şi mai ieftin decât e capabilă entitatea de bază. De ce mai ieftin? Pentru că altfel nimeni nu ar mai apela la ei. Dar nu este acesta singurul motiv. Să ne gândim cât i-ar trebui unei companii nu foarte mari să organizeze un serviciu tip call center, de exemplu, pentru a testa impactul pe piaţă al unui anumit produs. Ar avea nevoie de un proiect viabil, de specialişti care să gestioneze acel proiect, de oameni cu expertiză în domeniu, în jurul cărora să se formeze echipele şi să se canalizeze activitatea. Ar avea nevoie de resurse tehnice, de specialişti IT şi de sisteme de operare a datelor. Ar mai avea nevoie de forţă brută de muncă: angajări masive care ar presupune selecţii, interviuri şi traininguri“, mai spune Dr. ec. Violeta Tătaru.

Externalizarea IT

Și pentru că am amintit de externalizare IT, externalizarea activităţilor de analiză, dezvoltare şi configurare din cadrul etapei de implementare a proiectelor IT derulate în cadrul administraţiei publice este frecvent întâlnită şi se datorează lipsei resurselor specializate în cadrul autorităţilor contractante, care să poată gestiona efortul de implementare a unor proiecte noi, în paralel cu operarea sistemelor existente.

„Externalizarea serviciilor IT aduce schimbări importante în statutul şi rolul membrilor vechii organizaţii IT a beneficiarului. În cazul în care se stabileşte acest lucru şi cu aceptul personalului beneficiarului, o parte a acestuia poate fi preluat de către furnizorul de servicii. De obicei, acest lucru se realizează în urma unui proces de evaluare a personalului şi trebuie să se ţină cont de prevederile legislaţiei muncii privind restructurările de personal, precum şi de statutul special al funcţionarilor publici (dacă este cazul). În orice caz, trebuie ţinut cont de faptul că un contract de externalizare a activităţilor curente de administrare şi întreţinere poate atrage după sine reducerea numărului de personal specializat al beneficiarului, deoarece activităţile realizate până în acel moment de către respectivul personal vor fi în continuare în responsabilitatea furnizorului extern“, spune Cătălin Hristea, director general PMSolutions.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite