Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Enterprise Applications >> Comunicatii >> Stiri si comunicate

Operatorii de telefonie mobila sunt ingrijorati de scaderea tarifelor de interconectare

03 Octombrie 2013



Reducerea tarifelor de interconectare va diminua veniturile anuale ale operatorilor telecom cu 200 de milioane de euro, situatie care va afecta dinamica investitiilor in dezvoltarea infrastructura existent, sau in implementarea 4G. Asociatia Operatorilor Mobili din România a organizat pe 3 octombrie evenimentul „O noua era in comunicatiile mobile-provocari si oprtunitati”.


Prezent la eveniment, directorul general al Vodafone România, Inaki Berroeta, a declarat despre impactul propunerii ANCOM de reducere a tarifelor de interconectare ca: „a fost estimat la circa 200 milioane de euro ca venituri nerealizate de toti operatorii locali, fapt care va reduce semnificativ veniturile totale ale acestora. Masura va ieftini si apelurile din afara spre România. In acest context, argumentele pentru investitii viitoare sa fie o provocare mai mare, ca sa nu spunem foarte mare”.


La rândul sau, directorul general al Orange România, Jean-Francois Fallacher, a spus ca reducerea tarifelor de interconectare va conduce la subventionarea operatorilor din afara tarii. „Noi, operatorii locali, ii vom subventiona pe cei din Germania, dar nu numai pe ei, ci si pe cei din alte state ale UE, plus pe cei de pe alte continente din cauza diferentei dintre tarifele de interconectare din România, mai scazute, si cele practicate in alte state, mai mari. Astfel, operatorii români, care activeaza pe o piata cu tarife de interconectare mai mici, ii vor subventiona pe cei din Germania, unde tariful de interconectare este mai mare”, a spus Fallacher.


CEO-ul Romtelecom si Cosmote România, Nikolai Beckers, a declarat ca, pe lânga reducerea de venituri de 200 de milioane de euro, trebuie luata in calcul si investitia in 4G in urmatorii ani, preconizata la 300 de milioane de euro. „Vom avea o lipsa de 500 de milioane de euro, o suma importanta in contextul actual, care trebuie acoperita intr-un fel sau altul. Una din optiuni ar fi majorarea tarifelor practicate pentru clientii finali, dar piata româneasca nu va accepta o astfel de masura si este normal sa se intâmple asa. Pe de alta parte, pentru a avea servicii de calitate si o infrastructura buna, avem nevoie de investitii si, in acest context, trebuie sa ajungem la un compromis cu autoritatea de reglementare”, a spus Beckers.


Tarifele de interconectare sau de terminare a apelurilor in alta retea (Mobile Termination Rates) sunt platite intre operatori pentru convorbirile clientilor in afara retelei la care sunt abonati sau au cartela prepaid. Acest pret se regaseste in tariful perceput clientului care initiaza apelul.


„Operatorii românii au un trafic de interconectare superior pe relatia cu ceilalti operatori din UE. Cu alte cuvinte, românii apeleaza mai des clienti ai operatorilor din alte state, deci numarul de minute din România spre alte state europene este mai mare decât cel din statele UE spre România si aceasta diferenta de trafic va aduce pierderi operatorilor locali in conditiile in care se doreste ca tariful de interconectare din România sa scada sub cel practicat in alte state din UE”, sustin la unison reprezentantii operatorilor.


Reamintim ca la finele lunii august, autoritatea de reglementare (ANCOM) a anuntat ca va propune reducerea tarifelor maxime de interconectare la telefonie incepând cu l ianuarie 2014, de la 3,07 eurocenti/minut la 0,86 eurocenti/minut pentru apelurile la puncte mobile si de la 0,67 eurocenti la 0,15 eurocenti/minut pentru cele fixe. Tarifele maxime vor deveni obligatorii pentru 51 de furnizori de retele fixe si 6 furnizori de retele mobile. La fel ca pâna acum, tarifele de terminare nu sunt diferentiate in functie de tehnologia utilizata (de exemplu, 2G sau 3G, PSTN sau IP), de intervalul orar in care au loc apelurile sau de originea lor (puncte fixe, puncte mobile, retele nationale sau internationale).


Potrivit lui Fallacher, industria locala a telecomunicatiilor va pierde circa 8% din valoare, pe care a estimat-o la 3 mliarde de euro, din cauza reducerii tarifelor de interconectare.


„Operatorii români vor pierde venituri care veneau din strainatate de la operatorii externi care utilizeaza retelele locale atunci când clientii acestora apelau utilizatori din România”, a spus seful Orange România.


Inaki Berroeta a confirmat cifrele prezentate de Fallacher si a spus ca nimeni nu raspunde, clar si argumentat, la intrebarea de ce este necesara reducerea tarifelor de interconectare.
„Inteleg ca exista o tendinta, dar acesta nu este un raspuns complet. Nu exista nicio corelatie intre tarifele de interconctare din România si cele practicate in alte state, mai ales in cele din afara UE. Industria telecom din România va pierde venituri in urma aplicarii acestei masuri”, a spus Berroeta.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite