In memoriam: Maestrul Justin Capră, părintele generației “MINITEHNICUS”

Tot lunar Justin se vedea cu foştii colegi de la Şcoala de Aviaţie de la Mediaş. Era un moment admirabil pe care îmi doream să-l fi găsit şi în programul colegilor mei, la o generaţie distanţă. Seniorii se simţeau “în gaşcă”, îşi aminteau momente vesele şi se întreceau în bancuri… în peisajul “celor mai mari mici” de la “Cocoşatu’”…
Dedicat tuturor
Întâlnirile cu copiii supradotaţi ai Fundaţiei profesorului Florin Colceag, cu elevii de la colegii din ţară sau cu studenţii din diferite centre universitare, alternau cu interviuri la diverse televiziuni luate la atelierul din Filipeştii de Pădure sau în studiouri. Fiecare eveniment era pregătit şi de echipa Asociaţiei Justin Capra-AJC, prin sprijinirea documentării reporterilor şi prin editarea unui CD dedicat evenimentului, oferit în dar participanţilor pentru a regăsi proiectele Maestrului atunci când ar fi simţit acest imbold …
Casa lui Justin era deschisă mereu, ca şi telefonul la care era în stare să răspundă până şi într-un interviu în direct, dacă regizorului îi scăpa să-l roage să-şi închidă receptorul… şi telefonul suna la toate orele, solicitările venind şi de pe alte meridiane: Canada, SUA, Australia… Justin nu ştia să refuze…îşi găsea timp să-i cunoască şi să le asculte proiectele… ca apoi să le dea o direcţie, uneori incluzându-mă în acest traseu pentru o opinie privind aspectele legale ale brevetării…
Deschis și cald
Uşa lui Justin era permanent deschisă, sau, dacă era închisă, sigur nu era şi încuiată. Cu un telefon în avans, ca să te asiguri că nu este plecat, puteai uşor să-l regăseşti pe Maestru fie în atelierul din Aurel Vlaicu, zona Dinamo din Bucureşti, fie la casa din Baloteşti sau la căsuţa din Filipeştii de Pădure. Căldura primirii era asigurată, chiar dacă în atelier era răcoare, centrala blocată sau curentul căzut. Unii vecini mai coloraţi din Baloteşti cunoşteau secretul uşii şi îl valorificau pentru a “împrumata” fie banii uitaţi prin buzunare, fie vreun fier…
Trădat din pasiune
Este memorabilia intervenţia poliţiei locale pentru recuperarea unui prototip, dispărut chiar în seara de dinaintea plecării la Geneva…
Maestrul m-a sunat să-mi spună de dispariţie şi ne-am dat întâlnire la sediul poliţiei din Baloteşti unde am fost invitaţi să aşteptăm …până la miezul nopţii, când poliţiştii au revenit cu “jucăria” noastră! Fusese bine ascunsă în câmp, de unul dintre “clienţii” lor, şi el “admirator” al lui Justin. Cu siguranţă că dacă nu era singura (şi nu ţineam eu aşa mult la ea), Justin ar fi dat-o cadou “îndrăgostitului”… Dărnicia lui nu avea limite obişnuite: multe dintre maşinuţele realizate au fost dăruite… iar cât priveşte piesele sau materialele din atelier, oricine îndrăznea să ceară, ar fi primit… Reversul funcţiona la fel de bine: îi veneau toate cele trebuincioase.
Acel om minunat și mașinile lui uluitoare
Simpatia poliţiştilor pentru Justin era cultivată cu fiecare “ciudăţenie” cu care îi uimea pe stradă: maşinuţele lui erau unicate, frumoase şi ingenioase! Îţi doreai una la fel, de fiecare dată când o întâlneai!
Prezenţa în trafic cu o astfel de “jucărie” te transformă în femeia după care se întorc toate capetele, cu curiozitate sau admiraţie! Am trăit intens acest rol alături de Justin, într-un început de toamnă din anii ’80, când mi-a oferit scuterul său electric pentru a-l însoţi la “Parada maşinilor de epocă”, desfăşurată pe Aviatorilor, spre Fântână Mioriţa.

Parerea ta conteaza:


