Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Mitologia CRM on-demand vs. on-premise

24 Aprilie 2008




Mitul nr. 7: TCO, în cazul soluţiilor CRM on-demand, este mai mare decât în cazul soluţiilor on-premise
„Există lucruri care, de multe ori, se pierd din vedere în evaluarea financiară TCO on-premise. De exemplu, costurile interne cu resursele care gestionează toate nivelurile soluţiei (hardware, bază de date, software etc.), incluzând salarii, training, costuri indirecte legate de locaţii/spaţii etc. Pe de altă parte, dacă facem evaluarea strict după TCO, se pierde din vedere componenta de cash-flow. În cazul soluţiilor on-demand, plăţile fiind eşalonate pe o perioadă comparabilă cu ciclul de viaţă estimat al soluţiei, timp în care implementarea începe să aducă beneficii, compania nu va mai fi pusă în situaţia de a bloca bugete sau chiar de a face credite pentru implementare. Practic, soluţia se poate autosusţine din punct de vedere financiar, de unde şi conceptul de «Pay as You Go»“.
Smaranda Suciu


„Aceasta depinde foarte mult de variabilele luate în calcul. Dacă avem în vedere costurile induse de mentenanţa sistemului IT, upgrade-urile necesare, riscurile de securitate, devine clar că TCO pentru versiunile on-demand este mai mic, mai ales pentru clienţii SMB.“
Alexander Stefanov, SalesForce.com


„TCO este mai degrabă o funcţie de economie de scală. Noi le sugerăm clienţilor noştri că, de la un anumit număr de utilizatori în sus, este de preferat să cumpere aplicaţia. Cu alte cuvinte, o aplicaţie on-demand pentru 15 utilizatori va avea mereu un TCO mai mic decât aceeaşi soluţie on premise, dar şi o soluţie on-premise pentru 125 de utilizatori va avea un TCO mai mic decât aceeaşi soluţie on-demand.“
Marius Panait, Entelion


„În afară de costul superior faţă de investiţia în varianta on-premise, mai este o problemă. Soluţia este închiriată şi clientul nu poate înregistra valoarea investiţiei pe bugetul de capital investment. Soluţia oferită de noi este disponibilă într-o formulă on-demand, dar şi cu recunoaşterea investiţiei. Practic, la sfârşitul perioadei de 36 de luni, clientul devine şi proprietarul licenţelor.“
Marian Ştirbescu, ASF Software



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite
Marius
Ca de obicei adevarul este undeva la mijloc si practic o astfel de disputa nu exista. Cei interesati de CRM puteti atunca un ochi pe http://xxxxxxxxxxxxxxxxxx
06 Aprilie 2010, 04:31:48
Gabriel Vasile
va multumim pentru vizita, pentru orice forma de promovare ma puteti contacta pe email gabriel.vasile@marketwatch.ro nu exista pentru ca practic oferta on demand este cvasi-inexistenta, insa incepe sa se coaguleze si atunci dilema va ajunge si la clienti
06 Aprilie 2010, 04:41:38