Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

SIBOS 2004 sau „Timpul dezvoltarii“ (III)

10 Februarie 2005




Faza a doua de migrare la SWIFTNet va aduce importante beneficii membrilor si participantilor SWIFT, in particular prin capacitatea de a intretine relatiile cu corespondentii pe o linie de operatiuni mai degraba decat la nivel institutional, prin posibilitatea de a elimina relatiile neutilizate si prin fereastra unica de securitate SWIFTNet.


In aceasta faza, se va moderniza tehnologia de securitate si de administrare a relatiilor intre corespondenti. Controlul accesului si securitatea, in mod curent administrate prin Secure Log-in si Select and Bilateral Key Exchange (BKE), vor fi inlocuite prin Public Key Infrastructure (PKI) – pentru care SWIFT va fi autoritatea de certificare – iar functiile de administrare a relatiilor cu corespondentii vor fi preluate de o aplicatie noua pentru autentificarea traficului si prevenirea traficului nedorit, ce va fi disponibila de la diversi furnizori autorizati de SWIFT. Echipamentele Secure Card Readers vor fi inlocuite de echipamente HSM (Hardware Security Modules), dispozitive dedicate pentru securizarea secretelor PKI.


Aceasta faza de migrare se va desfasura in perioada 2007-2008, cu un pilot dezvoltat in 2006.
Portofoliul extins de produse
SWIFTAlliance


O intreaga sesiune paralela a SIBOS a fost focalizata pe strategia SWIFT in perioada 2005 – 2007 privind portofoliul de interfete SWIFTAlliance, care a fost redefinit astfel incat sa indeplineasca cerintele tuturor tipurilor de utilizatori SWIFT, de la cele mai mici pana la cele mai mari volume ale traficului.


Cand ne referim la utilizatori SWIFT trebuie sa avem in vedere ca SWIFT ia in considerare atat bancile corespondente si infrastructurile lor de piata, cat si clientii corporatisti, prin conectarea la grupuri inchise de utilizatori administrate de o institutie financiara. Aceasta facilitate permite membrilor SWIFT sa-si extinda conexiunea de fereastra unica spre clienti, sa utilizeze infrastructura de comunicatii in mod eficient, sa creasca viteza de procesare si gradul de procesare integrata de la un capat la altul al tranzactiei (STP E2E).


Reprezentantii SWIFT au declarat ca scopul principal al SWIFT este sa asigure ca investitia facuta de clientii sai poate fi reutilizata. Astfel, in scopul de a permite utilizatorilor existenti acces usor si rapid la noile servicii de mesagerie, precum InterAct si FileAct, SWIFT va aduce cateva imbunatatiri portofoliului de interfete SWIFTAlliance. Produsele SWIFTAlliance Access and Entry, de exemplu, vor avea capabilitati XML.


SWIFT a introdus recent un nou produs: SWIFTAlliance Messenger, o completare la setul de produse, care permite utilizatorilor sa acceseze solutii SWIFT bazate pe InterAct SWIFT, precum SWIFTNet Cash Reporting si SWIFTNet Funds, prin furnizarea de capabilitati de introducere manuala a mesajelor structurate XML. Aceasta interfata are un cost mic si este usor de operat, mesajele fiind prezentate intr-o interfata grafica utilizator.


Acest produs vine sa completeze portofoliul SWIFTAlliance, compus din:

  • Pachetele introductive – pachete comerciale, bazate pe un sistem de plati recurente, destinate noilor utilizatori SWIFT, banci cu valori mici de trafic, clienti corporatisti sau infrastructuri de piata. Pachetele, in trei variante, includ diverse combinatii de SWIFTAlliance Gateway (SAG), SWIFTAlliance WebStation (SAB), SWIFTAlliance Entry (SAE), pentru a oferi pentru orice nou utilizator SWIFT cu pana la cinci corespondenti servicii de mesagerie SWIFTNet s/sau FIN.
  • SWIFTAlliance Starter Set (SAS) – produs destinat utilizatorilor existenti de SAA sau SAE, care isi pot astfel actualiza conectivitatea pentru permiterea accesului manual la toate solutiile SWIFT bazate pe FileAct.
  • SWIFTAlliance Access/Entry – interfetele SWIFT care asigura integrarea cu serviciile SWIFTNet FIN.
  • SWIFTAlliance Gateway – interfata completa SWIFTNet „fereastra unica”, asigurand flexibilitate, securitate, scalabilitate si automatizare.



    Parerea ta conteaza:

    (0/5, 0 voturi)

    Lasa un comentariu



    trimite