Progresul tehnologic şi viitorul muncii

În acest context, în anii ‘80 şi ’90 a apărut Teoria şomajului tehnologic, concretizată în reducerea de locuri de muncă şi a ocupării în unele industrii supuse unui proces de modernizare, care afirmă că la un nivel dat al producţiei, creşterea productivităţii adusă de progresul tehnologic are ca efect inevitabil reducerea locurilor de muncă disponibile.
Alţi economişti au susţinut că există mecanisme de (auto-) reglare a pieţei, care permit reducerea şi eliminarea influenţelor negative ce pot apărea uneori, ca urmare a impactului progresului tehnologic adus de TIC pe piaţa muncii. (Legea lui Say - un economist francez - sau „loi des débouchés”).
Mult mai târziu, în anii ‘80, Alfred Sauvy (un alt economist francez) a lansat „théorie du déversement“ (sau a mobilităţii interne, i-am spune în terminologia de azi) potrivit căreia salariaţii disponibilizaţi dintr-o întreprindere sau un sector, pot găsi de lucru în întreprinderile din acelaşi sector sau din alte sectoare, în care apare creşterea cererii. Acest proces a avut loc de-a lungul dezvoltării societăţii şi economiei fiecărei perioade, până de curând, sub forma transferului forţei de muncă eliberate în agricultură şi industrie, către sectorul de servicii.
Din păcate, treptat s-a constatat că mecanismele economiei de piaţă nu acţionează totdeauna ca „la carte“ şi că „viteza de deversare“ în sectorul terţiar este mai mică decât ritmul de reducere a locurilor de muncă din acest sector, datorat accelerării progresului tehnologic.

Parerea ta conteaza:

