Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

12 ani. Saga MCTI/MCSI

16 Aprilie 2012



Este greu de urmărit evoluţia unei iniţiative legislative în domeniul IT&C din România. Motivul: în 12 ani de existenţă, ministerul aferent (MCTI până în 2009, MCSI până în prezent) a avut nu mai puţin de 8 titulari. „O rotaţie mai mare decât cea normală la conducerea ministerului”, după cum observa premierul Tăriceanu în 2008. Nu doar „durata medie de viaţă” redusă îngreunează urmărirea evoluţiei, ci şi faptul că numeroase iniţiative legislative şi proiecte ale ministerului au fost reluate sub diverse titulaturi şi cu modificări mai mici sau mai mari de majoritatea succesorilor lui Dan Nica. Este greu de decelat unde este vorba de „preluarea ştafetei” sau de „reinventarea” unei iniţiative anterioare.

Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei a fost înfiinţat în anul 2000, odată cu guvernarea Adrian Năstase, care a lansat mai multe politici şi strategii IT&C: înfiinţarea MCTI, înfiinţarea Grupului pentru Promovarea Tehnologiei Informaţiei, trecerea României la Societatea Informaţională, informatizarea administraţiei publice, „Economia bazată pe cunoaştere”, strategia „Orizont - 2025”, stimularea şi susţinerea dezvoltării sectorului de comunicaţii, serviciul universal.

Primul ministru MCTI a fost Dan Nica. El a pus bazele unor proiecte abandonate sau reluate sub diverse denumiri de majoritatea succesorilor săi.

Dan Nica, decembrie 2000 – iulie 2004
1985 – Facultatea de Electronică şi Telecomunicaţii, Iaşi

În timpul mandatului lui Nica sunt lansate: Sistemul Electronic Naţional(www.e-guvernare.ro); Sistemul electronic de atribuire a autorizaţiilor de transport internaţional de marfă (www.autorizaţiiauto.ro) – noiembrie 2003; Sistemul electronic de achiziţii publice (SEAP) (www.e-licitatie.ro) – martie 2002.

Apoi Nica realizează, pe bandă rulantă: informatizarea şedinţelor de guvern, sistemele electronice de informare şi plată a taxelor şi impozitelor locale, colectarea electronică a datelor statistice, declaraţii vamale online, sistem informatic integrat viza online, sistemul electronic de votare utilizat de personalul militar şi poliţiştii aflaţi în misiuni oficiale în Irak, Afganistan, Bosnia-Herţegovina şi Kosovo.

La doi ani de la venirea la MCTI, Nica lansează proiectul „Economia bazată pe cunoaştere”, care a avut ca obiectiv crearea a aproximativ 300 de reţele virtuale locale în mediul rural pentru a furniza informaţii şi servicii către cetăţeni.

În 2004, MCTI a lansat două sisteme dedicate acţiunilor de prevenire şi combatere a criminalităţii informatice: www.eFrauda.ro

– în prezent Serviciul de Combatere a Criminalităţii Informatice din Poliţia Română şi www.ceris.ro– Centru de expertiză şi răspuns la incidente de securitate informatică, ultimul fiind reluat de ministrul Vreme, sub denumirea Centrul Naţional de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică – CERT-RO.

Piaţa de comunicaţii este liberalizată la 1 ianuarie 2003, iar în 2004 MCTI acordă primele 2 licenţe pentru servicii de comunicaţii mobile de generaţia a treia.

MCTI realizează cea de a doua etapă a procesului de privatizare a Romtelecom, în urma căreia OTE a devenit acţionar majoritar.

Implementarea serviciului universalîncepe în anul 2004, iar Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă (112) funcţiona în 13 judeţe până la finalul lui 2004.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite