Revista >> Aprilie-Mai 2012 [Nr. 144] >> Cercetare

Inovarea durabilă în România: himeră sau traseu obligatoriu?

Alexandru Batali

17 Aprilie 2012

Lideri ai unor importante instituţii publice şi private s-au întâlnit pe 21 martie în Bucureşti pentru a discuta despre una dintre cele mai dificile şi complexe teme de policy: inovarea durabilă şi capacitatea ei de a deveni unul dintre pilonii dezvoltării socio-economice a României. Participanţii au încercat să identifice elementele fundamentale ale unei strategii pe termen lung şi modalităţile optime de finanţare. În cele din urmă, s-a ajuns la o analiză realistă, cu cărţile pe faţă, despre limitele şi obstacolele ce stau în calea inovării, despre modelele şi posibilităţile ce pot duce spre zona de profitabilitate a acestui concept, foarte monetizat în ultima perioadă la nivel european.

Sintetizând, cele mai importante idei au punctat următoarele aspecte: fondurile de risc, mai mult decât cele de stat, pot produce schimbarea dorită; strategiile de inovare ale instituţiilor publice trebuie corelate pentru a evita riscul fragmentărilor neproductive; inovarea nu poate fi posibilă fără antrenarea zonei de business; cercetătorii, industriaşii şi cei care ştiu să facă bani şi proiecte profitabile trebuie să colaboreze mai strâns; dezvoltarea reţelelor de firme poate crea lanţuri valorice potrivite pentru promovarea şi succesul inovaţiilor pe piaţă; cadrul legislativ, nepotrivit pentru arbitrarea alocării de fonduri şi ajungerea inovaţiilor pe piaţă, trebuie schimbat; resursele financiare trebuie direcţionate către rezultate şi obţinerea de produse, nu către instituţii; nu în ultimul rând, ar trebui finanţate şi sprijinite prioritar domeniile cu potenţial inovativ clar, proiectele integrate, cele care pot crea mari infrastructuri şi poluri de inovare.

Obstacolele autohtone

Poate întrebarea care a polarizat cel mai mult audienţa a fost cea legată de posibilitatea de a face cu adevărat inovare în România.

„Nu am găsit reţeta prin care se pot face bani din inovare pe plan naţional”

Anton Anton, prorector Universitatea Tehnică de Construcţii Bucureşti, consideră că acest plan nu are deocamdată posibilităţi de reuşită: „M-am zbătut şi am pierdut bătălia cu inovarea pe vremea când am condus ANCS. Nu am găsit reţeta prin care se pot face bani din inovare pe plan naţional, nu cunosc nici modele locale de succes. Din păcate, România a reuşit performanţa să stopeze lansarea programului de inovare şi nu am realizat niciun progres în domeniul brevetării, unde durează tot 4 ani până se acordă un brevet.”

Realitatea CDI trebuie percepută şi din punct de vedere al unor aspecte şi exemple specifice, pe care Cristian Pârvan, secretarul general al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR), le-a adus în prim-plan fără rezerve, evidenţiind minusurile, zonele de slăbiciune, aspectele care fac imposibilă reuşita inovării pe plan intern:

„Aplicarea invenţiilor în economie este aproape imposibilă”

„Când ai 15.000 de grupuri multinaţionale în România şi doar 33 dintre acestea au nivelul decizional intern, nu te poţi astepta ca acestea să facă CDI în ţară (n. red: excepţii: Renault a angajat în 5 ani 2.500 de oameni şi a investit 166 de milioane de euro în centrul tehnic de la Titu; Infineon, Honeywell au investit resurse importante în centrele de cercetare din România). Există şi 500 de grupuri româneşti care, nefiind susţinute de stat, sunt tentate să-şi vândă afacerea, cum s-a întâmplat cu Rombat Bistriţa, companie cu un mare potenţial de cercetare. Mai mult, aplicarea invenţiilor în economie este aproape imposibilă. Raluca van Staden, câştigătoarea marelui premiu de la Geneva în 2010, are o invenţie (n. red: senzorul care depistează cancerul în stadiu preclinic) cu potenţial uriaş, nefinanţată. La fel se întâmplă şi cu doctorul Ciocâlteu, cu o invenţie pe parte de dializă, nebăgată în seamă de nimeni. Un alt exemplu: inventatorul Horneţ a realizat un arzător de perete cu emisii sub standardele germane, nu a primit niciun fel de susţinere din partea Ministerului Mediului... În acest context, dacă nu aplicăm nişte măsuri şoc, nu vom mai avea producţie. După petrol, gaze, sare şi aur, dacă pierdem şi inovarea, inteligenţa şi spiritul de a propune lucruri noi, vom deveni în cel mai bun caz doar o simplă piaţă de consum.”

Pentru a împiedica un astfel de curs, AOAR a propus o serie de măsuri concrete: anularea impozitelor pentru firmele inovative în momentul în care îşi vând participaţia; scutirea de taxe şi impozite pentru realizarea de produse inovative în România, pâna la faza de prototip; sprijinirea industriei creative, care fără susţinere şi reglementări are 7% din PIB-ul României (tot atât cât generează şi agricultura); mutarea accentului de finanţare, de la marile întreprinderi către IMM-urile inovative.

Erorile decidenţilor

Sorin Ioniţă, preşedintele Expert Forum, a explicat de ce promovarea prin mijloace publice a antreprenoriatului şi a CDI nu are sorţi de izbândă. „Astfel de proiecte nu au şansă de reuşită deoarece ciclul lor nu corespunde cu ciclul politic şi prin urmare nu există continuitate de politici; există o mare rigiditate a instituţiilor publice de a se adapta la nou, iar decidenţii politici au tentaţia de acţiona eronat, legând promovarea antreprenoriatului cercetării-dezvoltării de 4 lucruri care nu au legătură: IMM-urile (nu există o legătură între inovare şi dimensiunea întreprinderii); dezvoltarea regională (antreprenorilor şi inventatorilor nu le pasă de astfel de cadre, iar un model de succes mai degrabă accentuează dezechilibrele teritoriale în loc să le tempereze), exportul şi crearea de joburi (mai curând, invenţia este o rupere de pattern-uri şi este mai curând posibil ca inovarea ajunsă în faza de dezvoltare industrială să provoace nişte rupturi în anumite industrii şi dislocări de locuri de muncă).