Revista >> Octombrie - Noiembrie 2015 [Nr. 179] >> Cercetare & Invatamant superior

Internaţionalizarea şi echitatea, driveri esenţiali pentru fundamentarea unui învăţământ superior de calitate

Alexandru Batali

28 Octombrie 2015

Există soluţii reprezentative care pot creşte relevanţa învatamantului superior la nivel naţional şi internaţional? Proiectul Internationalizare, echitate si management universitar pentru un invatamant superior de calitate (IEMU), implementat de UEFISCDI în perioada aprilie 2014 – septembrie 2015, a pregătit cadrul pentru o startegie naţională de internaţionalizare şi a furnizat un document de viziune privind dimensiunea socială a educației, evidențiind nevoia de politici noi de acces și echitate în învățământul superior românesc. Cu ocazia unei conferinţe naţionale dedicate, Cezar Hâj, Coordonatorul echipei de experţi pe învăţământ superior şi al IEMU, şi Daniela Alexe, Coordonatorul activităţilor de echitate şi management universitar în cadrul echipei IEMU, ne-au oferit posibilitatea de a face o incursiune în zonele care dau complexitate şi forţă proiectului, punând în lumină elementele sale valorice, ce pot fundamenta evoluţia către învăţământul pe care ni-l dorim.

Internaţionalizarea şi echitatea sunt componente esenţiale în construirea drumului ce duce spre un învăţământ superior de calitate. Care sunt argumentele forte care susţin această realitate? De ce sunt aceste două paliere vitale în procesul de cristalizare a unui învăţământ performant?

La nivel general, educaţia are un rol esenţial în modelarea societăţii de mâine, atât din punct de vedere economic, cât şi dintr-o perspectivă socială. Dacă ne uităm la background-ul socio-economic al absolvenţilor de facultate, cât şi la competențele pe care le obţin după finalizarea unui program de studiu, putem anticipa cum va arăta România de mâine. Provocările sociale cu care România se confruntă sunt date şi de scăderile demografice sau de discrepanțele sociale între diverse categorii de invidizi, precum cei care provin din mediu urban, au venituri medii şi peste medie, sunt de etnie română şi nu au probleme grave de sănătate, în comparaţie cu cei care provin din mediu rural, au venituri mici, sunt de etnie romă sau au dizabilităţi. Toate aceste provocări pot fi abordate prin politici de echitate şi acces la învăţământul superior, astfel încât potenţialul fiecărui tânăr să fie pus în valoare în societate.

România are o scădere demografică accelerată care, împreună cu abandonul şcolar ridicat, determină ca numărul studenţilor să se fi înjumătăţit în ultimii cinci ani, în condiţiile în care în restul Europei proporţia populaţiei cu studii superioare creşte.

Din aceste tipuri de provocări rezultă şi principalele argumente, atât pentru internaţionalizare, cât şi pentru echitate în învăţământul superior, deoarece, prin politici bine gândite în aceste domenii, România poate compensa scăderea populaţiei de studenţi prin atragerea unor grupuri care în mod tradiţional nu au reuşit să ajungă în învăţământul superior. Aici vorbim de tinerii din mediul rural, de cei din familii cu venituri scăzute, de tineri de etnie romă, etc. Totodată, putem atrage tineri din afara ţării în special în domeniile de interes, aceştia reprezentând şi un stimul pentru universităţi de a fi mai performante şi mai competitive.

Ministrul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice consideră internaţionalizarea drept singura cale de dezvoltare a universităţilor româneşti şi singura variantă de supravieţuire pentru multe dintre acestea. În ceea ce priveşte echitatea, Sorin Cîmpeanu apreciază că diversificarea formelor de sprijin ar trebui să reprezinte oportunităţi de dezvoltare pentru universităţi. Din perspectiva conducerii unui proiect specializat pe aceste problematici, cum detaliaţi aceste afirmaţii?

Internaţionalizarea este una dintre principalele căi de dezvoltare a universităţilor româneşti. Totuşi, nu toate universităţile au capacitatea de a fi internaţionale, deoarece atragerea profesorilor şi studenţilor din străinătate presupune un efort şi o investiţie considerabilă din partea universităților. Nevoia unei oferte curriculare relevante la nivel internaţional, cadre didactice care să poată preda cursuri în limbi de circulaţie internaţională, servicii academice şi sociale adaptate unui grup de studenţi din afară, toate aceste îmbunătăţiri presupun eforturi pe care universităţile la limita supravieţuirii le pot face mai greu. Cu toate acestea, numai în proiectul nostru au fost implicate 20 de universităţi (cererea fiind chiar mai mare), care şi-au asumat această direcţie de dezvoltare prin conturarea de strategii instituţionale.

În ceea ce priveşte echitatea, universităţile care au înţeles beneficiile acestei abordări au început deja să găsească noi forme de a atrage şi susţine studenţii din diverse categorii dezavantajate. De la dezvoltarea de structuri specializate pentru studenţii cu dizabilităţi, în Timişoara şi Cluj, la o comunicare directă cu reprezentanţii comunităţilor rome în Iaşi, sau susţinerea financiară, din fonduri proprii, a studenţilor din aceste categorii în Cluj, peste tot pot fi identificate exemple de bună practică. Totuşi, pentru a avea un efect pe termen lung, universităţile trebuie să înţeleagă beneficiile unui populaţii studenţeşti diversificate, să treacă peste prejudecăţile încă întâlnite în mediul universitar, să beneficieze de o adevărată autonomie măcar cu privire la modul în care îşi administreaza veniturile proprii şi, nu în ultimul rând, să beneficieze de un sprijin real din partea statului, şi nu doar cu resurse financiare, ci şi cu o abordare naţională strategică sau cu asigurarea unui cadru adecvat al reglementărilor.

Proiectul conţine seturi de iniţiative şi măsuri pentru îmbunătăţirea echităţii în învăţământul superior. Prin realizarea studiilor de impact privind politicile actuale ce vizează echitatea s-au desprins o serie de concluzii şi s-au formulat o serie de recomandări. Vă invit să realizaţi o selecţie restrânsă a celor mai relevante concluzii.

În primul rând, o îmbunătăţire semnificativă a echitaţii învăţământului superior va fi posibilă doar prin identificarea unor răspunsuri pertinente la tendinţele de divizare socială din mediul preuniversitar. Scăderea abandonului şcolar, îmbunătăţirea infrastructurii şcolare în mediul rural, dar şi modificarea politicilor salariale a cadrelor didactice pentru atragerea tinerilor competenţi în special în zonele defavorizate, vor avea un impact considerabil asupra includerii în învăţământul superior a acelor tineri care azi îngroaşă rândurile şomerilor, a celor plecaţi în afara ţării sau a celor asistaţi social.

Dacă vorbim de puţinele politici de echitate implementate deja de statul român, se constată faptul că sistemul de sprijin financiar este reprezentat de bursele sociale, acestea fiind însă mult prea mici pentru a acoperi cheltuielile de masă şi cazare pentru studenţii nevoiaşi, cu impact direct asupra fenomenului de abandon universitar. Mai mult, percepția este că acestea sunt fraudate, având un efect direct asupra investiţiilor din partea universităţilor. Pentru ca această politică să fie eficientă, este nevoie atât de o creştere a fondurilor totale alocate pentru burse, cât şi de o reglementare naţională privind procentul din fondul de burse alocat pe criterii sociale.