.jpg)
Academia Română a fost creată în 1866 pentru a cristaliza cele mai înalte valori intelectuale din provinciile românești într-o societate erudită menită să consolideze identitatea națională pe baza a patru componente esențiale: limbă și literatură, istorie, etnografie și cultură. La...
Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Textile şi Pielărie - 65 de ani în avangarda cercetării de excelenţă
Cercetarea ştiinţifică se desfăşoară într-un univers fără graniţe. Sondând adâncimile şi diversităţile acesteia, constatăm că materialele şi tehnologiile din domeniul textilelor reprezintă inovaţii esenţiale, care pot răspunde unei varietăţi de provocări societale. În evoluţia lor, textilele au parcurs diferite etape de dezvoltare: textile funcţionale - caracterizate prin proprietăţi conforme unui domeniu de utilizare; textile multifuncţionale - caracterizate printr-un complex de proprietăţi ce conferă suportului textil capacitatea de a răspunde unor cerinţe diverse; textilele inteligente - utilizate pentru a construi structuri inteligente şi care pot efectua funcţiile de detectare, acţionare şi control.
Sectorul textilelor tehnice este un „sector tradiţional” capabil să-şi „redefinească identitatea”, conform unui nou model de afaceri, pe deplin adaptat nevoilor noii revoluţii industriale (mai inteligent, mai favorabil incluziunii şi mai durabil). Textilele tehnice sunt factori de stimulare în alte ramuri ale industriei, propunând şi oferind: materiale alternative uşoare, flexibile, moi, (multi)funcţionale, durabile, noi tehnologii flexibile, continue, versatile, componente funcţionale fiabile, multifuncţionale, eficiente din punctul de vedere al costurilor, părţi ale unor sisteme şi soluţii tehnologice mai ample, toate orientate către utilizator.
Repere istorice. Industria Textilă – De la tradiţie seculară la inteligenţa artificială
Industria textilelor a apărut pentru prima dată în Anglia la finele secolului 18, iar în Statele Unite ale Americii la începutul secolului 19.
În România, începuturile industriei textile sunt asociate cu apariţia în Moldova, Muntenia şi Transilvania, în anul 1600, a primelor bresle ale ţesătorilor, moment în care abagiii, postăvarii, pâslarii şi mătăsarii îşi deschid mici ateliere în care produc haine, covoare, paturi şi ştergare.
Între anii 1810-1840, industria textilă a înregistrat creşteri importante ale producţiei, influenţând în mod pozitiv dezvoltarea pieţei interne şi schimburile comerciale cu produse textile, care a generat schimbări importante în procesele de fabricaţie - acestea au început să fie realizate în fabrici, renunţându-se treptat la producţia manufacturieră.
Începutul industriei textile moderne este marcat de înfiinţarea fabricilor de postav de la Buhuşi (1885) şi de la Azuga.
Ca o măsură a succesului, în perioada interbelică industria textilă din România se dezvoltă, în special în Bucureşti, Timişoara şi Arad, devenind a treia ramură industrială ca importanţă pe ansamblul economiei naţionale.
O componentă esenţială a acestei industrii a fost reprezentată de domeniul de prelucrare a lânii, strâns legat de regiunile de creştere tradiţională a ovinelor (Carpaţii Meridionali, grupa sudică a Carpaţilor Orientali). Zonele tradiţionale erau reprezentate de Braşov (centrele Braşov, Prejmer, Săcele, Covasna, Ghimbav) şi Sibiu (centrele Sibiu, Cisnădie, Orlat, Sălişte), remarcate prin prelucrarea lânii fine şi semifine obţinută de la oile din rasa merinos.
Lâna obţinută din creşterea ovinelor din Dobrogea se prelucra la Constanţa, iar cea din Câmpia Banatului la Timişoara, precum şi la Bucureşti, Buhuşi, Azuga, Alba lulia, Ploieşti, Bistriţa, Miercurea Ciuc.
O altă componentă principală a acestei industrii, rod al efortului celor care au luat cu asalt provocările ştiinţei, era reprezentată de prelucrarea primară a inului şi cânepii, concentrarea domeniului fiind strâns legată de regiunile de cultură ale acestor plante. Fibrele se obţineau în topitoriile de in şi cânepă din Podişul Moldovei, Transilvania, Câmpia Română, Câmpia de Vest, iar prelucrarea fibrelor se realiza în filaturi şi întreprinderi integrate de filaturi şi ţesătorii.
Totodată, în Bucureşti, Arad, Timişoara, Piteşti, Iaşi, Galaţi, Vaslui s-au dezvoltat filaturile şi ţesătoriile de bumbac.
În perioada comunistă, România era cunoscută ca un serios partener comercial şi ca una dintre destinaţiile de producţie căutate de marile branduri din domeniul textile-confecţii. În această perioadă, industria confecţiilor şi tricotajelor s-a dezvoltat mult, fiind localizată în oraşele mari şi mijlocii: Bucureşti, Satu Mare, Craiova, Calăraşi, Focşani, Suceava, Oradea, Arad, Vaslui, Brăila, Drobeta-Turnu Severin, Bârlad, Cluj-Napoca, Botoşani.
Principalul motor care a propulsat în mod incontestabil industria de textile şi confecţii în piramida valorilor, ca ramură industrială competitiv la nivel naţional, l-au reprezentat cercetarea ştiinţifică şi rezultatele deosebite obţinute de către cercetători cu largă recunoaştere internaţională.
Astfel, ca o reală necesitate a economiei naţionale, în anul 1951 a fost înfiinţat Institutul de Cercetări Textile, Pielărie şi Cauciuc, a cărui activitate a fost focalizată în scopul sprijinirii dezvoltării competitive a industriei de textile şi pielărie din România.
La aniversarea a 65 de ani la înfiinţarea institutului, facem cu condescendenţă recurs la istoria instituţiei, care constituie fundamentul înţelegerii logice în care aceasta s-a dezvoltat şi mai ales a responsabilităţilor celor dotaţi cu lumina ştiinţei, angajaţi cu trup şi suflet în realizările prezentului şi viitorului.
Parerea ta conteaza: 
