Revista >> Octombrie 2008 [Nr. 109] >> Administratie publica

Ştampila rămâne rege în administraţia publică

ghitulescu radu

25 Octombrie 2008

Semnătura electronică este un subiect larg discutat în ultimii ani în presa de specialitate şi nu numai, generând un interes justificat de beneficiile importante pe care le poate aduce acest instrument de certificare. Cu toate acestea, soluţiile de certificare electronică nu au reuşit să atingă nivelul de utilizare aşteptat, rezultatele fiind neglijabile. În cazul administraţiei publice, domeniu în care semnătura electronică ar putea aduce beneficii majore în îmbunătăţirea relaţiei cu cetăţeanul şi a întregului mecanism birocratic, iniţiativele sunt rare şi se adaptează specificului local.

„Cele trei probleme cu care se confruntă domeniul semnăturii electronice sunt: lipsa de informare în rândul populaţiei în ceea ce priveşte avantajele acestui instrument, lipsa de servicii disponibile şi, nu în ultimul rând, legislaţia. Este necesar ca, prin legislaţia în domeniu, să se clarifice metodele şi situaţiile în care este folosită semnătura electronică, utilitatea pentru societate şi, nu în ultimul rând, gradul ridicat de securitate.“ Declaraţia citată aparţine secretarului de stat Zoltán Somodi, din cadrul Ministerului Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei, şi a fost făcută recent (mai precis în septembrie 2008), la aproape şapte ani de la emiterea Legii semnăturii electronice (Legea nr. 455/2001).

Şapte ani în care gradul de penetrare al semnăturii electronice nu a evoluat pe măsura aşteptărilor şi declaraţiilor optimiste. Conform unor estimări recente făcute de reprezentanţi ai companiilor furnizoare de servicii de certificare electronică, la ora actuală, în România utilizează semnătura electronică circa 5.000 de firme şi aproximativ 50.000 de utilizatori.

Nu există însă nicio diferenţiere pe utilizatori provenind din mediul privat sau din mediul public. Un amănunt deloc de neglijat, dacă luăm în calcul că introducerea obligativităţii semnăturii electronice în unităţile administrativ teritoriale ar putea creşte exponenţial rata de penetrare a serviciilor de certificare în rândul populaţiei, rezolvându-se astfel problema diseminării informaţiilor în masă invocată de secretarul de stat MCTI. Iar odată realizată această „popularizare“, prin atingerea masei critice de utilizatori, se poate afirma că „serviciile disponibile“ nu vor întârzia să apară.

Motorul MEF
Cu toate acestea, noul boom al semnăturii electronice se aşteaptă să fie generat de Ordinul nr. 858/2008 al Ministerului Economiei şi Finanţelor (MEF) privind depunerea declaraţiilor fiscale prin mijloace electronice de transmitere la distanţă. Conform Articolului 1 (1) din respectivul ordin, pot fi depuse prin mijloace electronice de transmitere la distanţă următoarele declaraţii fiscale:
- Declaraţia privind obligaţiile de plată la bugetul de stat;
- Declaraţia privind obligaţiile de plată la bugetele asigurărilor sociale şi fondurilor speciale;
- Declaraţia privind accizele;
- Declaraţia privind impozitul pe profit;
- Decontul de taxă pe valoarea adăugată;
- Decontul special de taxă pe valoarea adăugată etc.
Iar conform Articolului 3, alineatul (2): „Semnarea declaraţiilor fiscale poate fi efectuată prin utilizarea certificatului digital emis de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală sau prin utilizarea certificatului digital calificat emis de un furnizor de servicii de certificare, acreditat în condiţiile Legii nr. 455/2001 privind semnătura electronică.“

Mai trebuie adăugat că, de la începutul acestui an, facturile în format electronic trebuie să conţină semnătura electronică a persoanei fizice/juridice care emite respectivele facturi, în vederea garantării autenticităţii, originii şi integrităţii conţinutului. (Legea nr. 260 din 19.07.2007 stabileşte regimul juridic al documentelor în formă electronică ce conţin date privind operaţiunile economice de schimb sau vânzare de bunuri sau servicii între persoane care emit şi primesc facturi, bonuri fiscale sau chitanţe în formă electronică.)

Există deci premisele creşterii gradului de utilizare a semnăturii electronice. Care par să se materializeze, după cum ne-a confirmat Adrian Floarea, business development manager certSIGN, una dintre cele patru companii furnizoare de servicii de certificare care activează pe piaţa locală: „Semnătura electronică este deja utilizată de o serie de clienţi nu neapărat în con-textul Ordinului 858/2008. Este adevărat totuşi că asistăm în aceste zile la o cerere din ce în mai mare vizavi de emiterea de certificate digitale calificate pentru depunerea declaraţiilor fiscale on-line. Este curios că, după ce au fost cumva «obligaţi», oamenii au descoperit că pot utiliza semnătura electronică şi pentru alte lucruri, nu numai pentru depunerea declaraţiilor fiscale on-line. Eu cred că, până la jumătatea anului viitor, cel puţin jumătate dintre cei care depun declaraţii fiscale în acest moment, o vor face on-line utilizând semnătura electronică. Cu siguranţă, efectul se va vedea şi în zona administraţiei publice, în special prin lansarea de servicii similare prin care cetăţeanul să poată depune sau consulta acte fără a se mai deplasa la ghişeu şi în condiţii de deplină siguranţă şi legalitate.“

Beneficii evidente
Până când se vor face simţite efectele amintitelor acte normative, implementarea semnăturii electronice în administraţia publică stagnează. Şi nu dă semne de resuscitare, iniţiativele fiind rare şi cu acoperire mică. Aceasta deşi mai toate unităţile administrativ teritoriale, mai ales cele centrale, declară introducerea utilizării semnăturii electronice drept o prioritate.

O prioritate justificată de avantajele pe care le oferă utilizarea semnăturii electronice în relaţia cu cetăţeanul. Cele mai evidente şi mai des invocate de vendorii de soluţii de certificare electronică sunt:
- reduceri substanţiale de timp şi costuri, prin optimizarea costurilor interne;
- acoperirea legală în caz de litigiu (semnătura electronică extinsă are valoare juridică);
- comunicare mult mai rapidă şi mai eficientă (atuuri evidente ale mijloacelor electronice faţă de cele fizice „clasice“) şi asigurarea transparenţei actului decizional;
- asigurarea nerepudierii, integrităţii şi confidenţialităţii datelor cetăţenilor;
- eficientizarea la nivel operaţional şi o mai bună utilizare a resursei umane.

Avantaje există, iar de modele de e-Administraţie nu ducem lipsă. De exemplu, în Danemarca, încă din 2005, 95% din administraţia publică a implementat semnătura electronică, în condiţiile în care toţi cetăţenii şi toate companiile au primit dreptul de a comunica electronic cu unităţile administrative şi de a li se răspunde electronic. (Conform studiului e-Data „Studiu cu privire la stadiul electronizării serviciilor în administraţia publică“, decembrie 2005.)

Ştampila nu dispare!
Potrivit participanţilor la cea de a şaptea ediţie a conferinţei Asociaţiei Naţionale a Informaticienilor din Administraţia Publică, în rarele cazuri în care în unităţile administraţiei publice se utilizează semnătura electronică pentru autentificarea unui document, aceasta nu se poate utiliza decât pe o arie restrânsă (un număr limitat de unităţi administrativ-teritoriale din proximitate sau subordine), în majoritatea cazurilor fiind nevoie şi de aplicarea clasicei ştampile a instituţiei emitente (aceasta deşi pe document se specifică explicit că este autentificat prin semnătură electronică). O situaţie oarecum paradoxală, dar impusă de lipsa de informaţii referitoare la semnătura electronică în rândul cetăţenilor, dar şi a funcţionarilor publici.
De ce se procedează astfel, ne-a explicat Sevil Sumanariu, preşedinta ANIAP şi şef serviciu informatică Consiliul Judeţean Constanţa: „În administraţia publică se lucrează cu cetăţeanul, care este obişnuit, după modelul tradiţional, să primească o hârtie cu semnătură şi ştampilă. Indiferent dacă i se explică faptul că respectivul document este semnat electronic! Aceste concepţii funcţionează încă în România nu numai la nivelul cetăţeanului, ci de foarte multe ori şi în instituţii – când se solicită un document urmează întrebarea firească: «Unde este ştampila, unde este semnătura?». Un exemplu concret: Primăria Constanţa, care utilizează semnătura electronică de un an şi ceva în relaţia cu cetăţeanul. Iată însă cum, pe certificatul de urbanism, de exemplu, se precizează clar că acel certificat a fost semnat electronic. Cetăţeanul primeşte certificatul în format fizic, respectiv pe hârtie, şi, pentru că au existat foarte multe discuţii cu privire la ce înseamnă să fie semnat electronic, respectiv aceeaşi întrebare «Ştampila, semnătura?», s-a inventat pur şi simplu o ştampilă. Care este aplicată de către o secretară pe toate aceste documente semnate electronic, tocmai pentru a se elimina temerile cetăţeanului vizavi de documentele pe care el le primeşte oficial din partea autorităţii administraţiei locale. Dar această procedură se aplică nu numai la nivelul unor documente uzuale, cum sunt certificatele de urbanism, autorizaţiile de construcţii etc., ci şi în cazul unor scrisori simple între instituţii. Dacă una dintre instituţiile între care se schimbă aceste scrisori nu are acest sistem implementat, apare automat reticenţa. Şi se solicită iar semnături şi ştampile.“